|
|
||
ZVEZDA 3662 1:35 Su-76 Soviet self propelled gun |
|||
|
SU-76 (Samokhodnaya Ustanovka 76, în traducere: afetul autopropulsat) a fost un autotun fabricat și utilizat pe scară largă de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bazat pe șasiul modificat al tancului ușor T-70, SU-76 a fost fabricat în număr mare, fiind cel mai numeros vehicul blindat sovietic utilizat în război după tancul mediu T-34.
SU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și ca artilerie autopropulsată. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit când SU-76 a ajuns pe front. Tunul nu putea perfora blindajul frontal al tancurilor medii germane. În cazul confruntărilor cu tancurile grele, echipajele erau instruite să țintească șenilele sau țeava tunului. SU-76 putea fi folosit la nevoie și ca artilerie autopropulsată, având un câmp de tragere vertical care îi permitea o bătaie maximă de aproape 13 kilometri. Proiectilul exploziv nu era însă suficient de performant pentru acest rol, deși autotunul avea cea mai mare bătaie dintre toate tunurile de asalt sovietice.
SU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Ca tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, deși folosea un șasiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). SU-76 era poreclit Suka (cățeaua) sau Golozhopiy Ferdinand (Ferdinand în fundul gol) de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. |
|||
