Border Model BT-013 German 88mm Gun Flak 36 w/ 6 Crew Members 1:35

Flak 36/37 de calibrul 8,8 cm este un tun antiaerian greu german, o dezvoltare a tunului Flak18. Comparativ cu originalul, țeava tunului s-a schimbat, acum având un tub cu miez divizat. Suportul tunului și șasiul au fost, de asemenea, modificate. Aceste modificări au permis manevrarea tunului atât înainte, cât și înapoi. În versiunea Flak 37, sistemul de comunicare cu unitatea de control al bateriei a fost modernizat. La fel ca Falk 18, Flak 36/37 se caracteriza prin parametri de zbor verticali și orizontali excelenți, precum și o penetrare excelentă a blindajului. Din 1940, pe scară largă, a fost folosit ca armă antitanc. Date tehnice: rază de acțiune: verticală - 10.600 m, orizontală - 14.860 m, calibru: 88 mm, greutate de luptă: 5000 kg, cadență de foc: 15-20 focuri/min., viteză inițială a proiectilului: 820 m/s (obuz exploziv), 930 m/s (proiectil perforant).

Armata germană avea experiență în combaterea avioanelor cu artilerie antiaeriană încă din perioada Primului Război Mondial. Cu toate acestea, în anii 1920 și 1930, dezvoltarea artileriei antiaeriene, deși a avut loc, nu a fost tratată ca o prioritate în Germania. Trebuie adăugat, totuși, că în anii 1930, au fost introduse în serviciu tunurile Flak 18 88 (împreună cu versiunile ulterioare), precum și tunul Flak 18 de 37 mm și tunurile Flak 30 și Flak 38 de 20 mm. Aceste arme erau responsabile pentru asigurarea apărării aeriene în principal propriilor unități terestre, deși se presupunea că Luftwaffe germană va domina aerul de pe câmpul de luptă și că forțele terestre se vor confrunta cu o amenințare limitată din partea aviației inamice. Astfel de presupuneri au influențat, printre altele, faptul că divizia de infanterie germană avea în 1939 doar 12 tunuri antiaeriene de 20 mm. Cu toate acestea, odată cu creșterea superiorității aeriene a forțelor aeriene sovietice, și în special a celor aliate, armata germană a început să-și dezvolte intens propria apărare antiaeriană (în special din 1943). În plus, a existat și necesitatea de a asigura apărare aeriană orașelor și fabricilor germane care erau nevoite să facă față raidurilor aeriene strategice ale Aliaților. Această din urmă amenințare a dus la creșterea producției de tunuri de 10,5 cm FlaK 38/39 sau 12,8 cm FlaK 40 .